17 sept. Spectacol de lumini la București
Aseară, zilele Bucureștiului, au adus o mare de oameni în Piața Parlamentului. Strecurindu-mă prin mulțime, ceva m-a făcut să mă gîndesc la echilibrul dintre a da și a primi.
De fiecare dată cînd citesc „Primăria capitalei”gîndul mă duce în mod automat la cineva care ar trebui să gestioneze cu măiestrie ceva „primit” pentru „a da”. Acest gând m-a făcut să privesc cu atenție felul în care noi, oamenii prețuim ceea ce primim , pentru că la rândul nostru să putem alimenta și perpetua acest echilibru.
De cele mai multe ori , nu suntem conștienți de ceea ce dăm, de felul în care , noi, că și cetățeni ai urbei contribuim, prin taxele plătite , chiar și prin simpla alegere de a cumpăra de la un anume furnizor, la fiecare eveniment . Acesta poate fi de genul „Zilele Bucureștiului” sau asfaltatul unei străzi , sau curățenia orașului, sau îngrijirea spațiilor verzi, etc.
Am ajuns în piață cu puțin timp înainte să concerteze formația Pink Martini.
În jurul meu oamenii dansau. Ce m-a impresionat era faptul că nu era ceva gen legănat sau bătut ritmul din picior , pur și simplu dansau. Tătici cu fetițe în brațe sau mămici cu băieței, cu rucsacul în spate sau cu cărucioare lîngă, tineri sau mai puțini tineri , toți dansau într-un magistral sincron ca și cum singura lor preocupare era să se simtă bine. Pluteam în această incredibilă energie a dansului iar lumina proiectată pe mulțime ,îmi permitea să văd că mă aflam într-o mare de oameni zîmbitori și relaxați. Ce minunată energie, mi-am spus! Spectacolul de lumini a fost o călătorie. Timpul s-a oprit cînd poveștile protagoniștilor au început…
Continuam să observ oamenii , reacțiile lor , atitudinea , sutele de ecrane minuscule care înregistrau în vreme ce eu însămi mă bucuram de frumusețea imaginilor și de grandoarea ființei umane , de capacitatea ei de a explora imaginația și de a reda cu atîta acuratețe, ceea ce mintea a creat. Atunci m-am gîndit că nimeni nu ar filma sau fotografia un eveniment dacă nu ar fi prețios pentru el și că acest lucru, ar putea să însemne în materie de transmutare a energiei, recunoștință. Poate că a aprecia frumosul, a dori să păstrezi din el ceva pentru tine e un mod de a simți și exprima recunoștință față de cei care l-au creat sau altfel spus, de a menține echilibru dintre a da și a primi.
Cînd spectacolul s-a terminat și învingătorii ( noi toți) au început să se îndrepte spre case, sentimentul de recunoștință, ușor ușor a început să dispară. În piață care găzduise frumosul eveniment, cutiile de popcorn , dozele de bere sau pet-urile risipite peste tot m-au teleportat instantaneu la evenimentele din Piața Victoriei cu cîteva luni în urmă, cînd cu aceeași lucididate observasem contrariul . Mi-am amintit cît de mult am iubit atunci, comportamentul românului, cît de mândră am fost că în sfîrșit , țara mea e una curată.
Obișnuită să văd partea plină a paharului ,mi-am continuat drumul spre casă. Pe latură din stingă a casei Poporului , acolo unde începe Calea 13 septembrie , există un culoar verde care separă sensurile de mers. Peste tot erau parcate mașini . Cîteva secunde am avut sentimentul că sunt iarbă și mor strivită de greutate. Ca să mă salvez , am început să visez din nou. Faptul că veneam de la un spectacol de lumini mă inspira să-mi imaginez că într-o zi , o minte vizionară va proiecta exact pe CASA POPORULUI un filmuleț cu posesorii de aumobile care parchează pe spațiile verzi , cele care ar trebui să ne asigure oxigenul fiecărei zile ,cele pentru întreținerea cărora se cheltuiesc din buzunarul cetățeanului sume cu multe multe zerouri , pentru care ne spetim zi de zi, toți, inclusiv cei care în neștiința lor, distrug.
Cum spuneam , sunt obișnuită și antrenată , din motive care țin de menținerea unui coeficient înalt de imunitate , să văd partea plină a paharului , așa că privind , șirul de mașini parcate pe spațiu verde, în ambele sensuri de circulație , am continuat să-mi imaginez cu Primăria Capitalei gestionează eficient resursele . Se pare că proiecțiile abia văzute mă stimulasera suficient , pentru în mintea mea se derulau filmutele și spoturi publicitare prin care toți cetățenii erau rugați să-și lase mașinile acasă și să folosească mijloace de transport în comun. Imaginația mă ajuta să văd , o mulțime de mașini , toate cu sigla primăriei , care , în timpul acestor evenimente, transporta cetățeni la și de la locul de desfășurare. Sunt absolută convinsă că astfel de cheltuileli , ar fi cu mult mai puține decît cele efectuate pentru remedierea pagubelor produse prin distrugerea spațiilor verzi.
Visam, în drum spre casă , gindindu-mă la prevenție, la educație civică, la cum ar trebui procedat să ne fie mai bine pînă cînd am ajuns în dreptul unei mașini de poliție, parcată în curbă de la intersecția străzii 13 septembrie cu Uranus. Defapt nu era parcată , ci pur și simplu lăsată ca și cum ar fi fost pe un cîmp verde. La cîțiva metri spre marginea trotuarului, 2 polițiști se conversau cu alți doi cetățeni , foarte veseli și foarte prietenoși. Uitindu-mă la ei , m-am întrebat ce anume mă oprește să merg la ei și să le spun că este periculos să lași mașina în curbă și că ar fi nevoie de ei , puțin mai jos. Aș fi vrut să le spun să încerce , cel puțin să atenționeze participanții la trafic că nu este legal ( meseria lor este să aplice legea) să parcheze pe spațiul verde. Am ajuns acasă fără să-mi pot răspunde la întrebare și am adormit imaginindu-mi de o parte și de alta a căii 13 septembrie șiruri de voluntari , frumoși și zîmbitori , cu pancarde colorate în verde și flori sugerând, explicînd pe înțelesul tuturor… cît de important este, spațiul nostru verde.
No Comments