Câmpurile verzi din spatele casei

16 sept. Câmpurile verzi din spatele casei

    Cînd eram mică îmi plăcea să vorbesc cu Soarele. Avea rangul de cel mai bun prieten și deținea spre păstrare toate secretele imaginației mele. În spatele casei noastre se întindeau lanuri de grîu sau soia, muștar, lucernă sau porumb. Era o priveliște mirifică dar atunci nu-mi dădeam seama de asta. An de an ne scăldam în culorile curcubeului, rostogolindu-ne joaca pe covoare nesfîrșite de verde crud, înmiresmați pînă la refuz de florile care într-o dimineață umpleau tot dealul. Atunci nu înțelegeam ce înseamnă să-ți odihnești zi de zi, privirea, pe un cîmp verde, alb sau galben. Nu știam cît de miraculos sau vindecător este să respiri un cîmp cu flori acoperit de rouă. Nu știam că puterea noastră izvora și din observarea macilor roșii rătăciți în lanurile de grâu sau că intensitatea acelor pete de culori urmau să fie ancore, peste timp.

    Îmi amintesc însă, cum într-o zi, stând ascunsă în iarbă și privind cerul, soarele mi-a șoptit că „va dogori mai puțin pentru că oamenii să poată culege rodul cîmpului” apoi și mai putin… „că oamenii să poată pregăti rodul cîmpului”, apoi și mai puțin, „că oamenii să poată cinsti rodul cîmpului”… iar apoi și mai puțin, că „oamenii să se odihnească și să-și spună povești”. Bineînțeles că nu am ”transmis” nimănui vestea, eram suficient de mare ca să înțeleg cît de ciudat ar putea părea celorlalți dialogul meu cu soarele. Și suficient de mică să mă tem de ridicol.

    Acest „dialog” cu Soarele și puținele repere pe care le aveam, mi-au trezit curiozitatea și spiritul de explorator. De obicei, răspunsurile veneau care urmare a unei întrebări și eu știam că este o joacă în lumea imaginației și a prieteniei mele cu soarele. Însă de această dată, eu nu întrebasem nimic. Doar stăteam și priveam cerul. Nici nu mi-ar fi trecut prin cap să pun o întrebare a cărui răspuns să fie cel pe care-l primisem. Și atunci, cine vorbea cu adevărat cu mine?

    Așa am învățat să ascult. Nevoia de a petrece timp în tăcere, s-a născut atunci, în cimpurile verzi din spatele casei.